6,394,030 de cetățeni cu drept de vot au fost așteptați astăzi la urne. Circumscripțiile s-au deschis la ora șapte și s-au închis la ora 22. Dacă la parlamentarele din 9 aprilie s-au prezentat doar 68,41 la sută dintre israeleni, acum competitorii politici (pentru care, la propriu, fiecare vot contează) speră să fi convins un electorat mai numeros.
Ultimul sondaj de opinie preconizează un rezultat similar celui din aprilie, respectiv egalitate între Likud, partidul lui Netanyahu, și Kahol Lavan (Albastru și Alb, alianța condusă de generalul în retragere Benny Gantz, fost șef al Statului Major). Noutatea ar fi că Yisrael Beiteinu (Casa Noastră Israel), formațiunea politică a basarabeanului Avigdor Lieberman, va avea un scor dublu. Cu 10 locuri în Knesset, Lieberman va face jocurile.
Un premier desemnat are nevoie de o majoritate de 61 dintre cei 120 de membri ai Legislativului, întreprindere în care Regele Bibi a eșuat după alegerile din aprilie.
Simțind că pierde teren, actualul prim ministru – cel mai longeviv din istoria Israelului (1996-1999 și din 2009 până în prezent) – a făcut tot ce se poate să amâne alegerile și, evident, audierea sa programată în octombrie.
Campania a fost, ca de obicei și ca la noi, una murdară cu accente grotești. Aceleași sloganuri goale de conținut: salvarea țării, a democrației, resuscitarea statului de drept.
Regele Bibi a intrat în luptă cu arsenalul său îndelung exersat: minciunile sfruntate, diseminarea urii și inducerea spaimei că fără el Israelul va fi șters de pe hartă. Pe contul său de Instagram flutură imaginea unui steag palestinian pe un zgârie-nori din Tel Aviv, cu mesajul „Dacă nu mergeți la vot, ăsta e sfârșitul!”. În urmă cu câteva zile a decis în Cabinetul de miniștri aprobarea unei noi colonii în Valea Iordanului – captarea bunăvoinței electoratului de extremă dreapta. A agitat pericolul Iranului, spunând o poveste despre o nouă facilitate nucleară secretă la sud de Isfahan, care însă, după ce a dibuit-o el, a fost distrusă de ayatollahi. L-a umilit pe principalul său rival, Benny Gantz, spunând nu doar că are o experiență politică egală cu zero, dar că nu are nici o autoritate în fața liderilor lumii și că doar el, Bibi, poate menține dialogul excepțional cu Donald Trump. În această ultimă privință, are dreptate: nici un premier al Israelului n-a obținut atâtea din partea Statelor Unite, începând cu mutarea Capitalei la Ierusalim și nici un alt premier n-a avut influența sa uriașă asupra unui președinte american. De altfel, @realDonaldTrump i-a tweetuit sprijinul său, contrar uzanțelor de rezervă ale Administrației de la Washington.
Dinspre partea sa, Benny Gantz, cu moderația care nu l-a părăsit, l-a acuzat pe Regele Bibi că urmărește să obțină al cincilea mandat ca să scape de problemele cu Justiția.
(Cel mai acid și mai slobod la gură contestatar al lui Netanyahu a rămas Ehud Barak).
Președintele Reuven Rivlin a declarat dimineață, într-un mesaj video, că va face tot ce se poate ca alegerile să nu se mai repete.
În urmă cu câteva minute, Canal 13 a oferit primul exit pollȘ Likud – 33 de locuri în Knesset, Kahol Lavan – 34. Primele informații oficiale vor veni mâine, după ora 14. Oricui i-ar încredința președintele Rivlin formarea coaliției guvernamentale, va fi un demers extrem de dificil, care va dura săptămâni.
Dacă exit poll-ul se confirmă la numărătoare, steaua lui Bibi începe să apună.
Imaginea-simbol a zilei de astăzi: Regele Bibi, în costum și cravată, înarmat cu o portavoce, cățărat pe o navetă în piața Mahane Yehuda din Ierusalim, chemând lumea la vot…